Informație
privind deschiderea procedurii succesorale
Notarul Cheşcu Hristofor, cu sediul biroului la adresa: or. Călăraşi, str. M. Eminescu nr. 31/1, Republica Moldova, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Cernomaz Vera, cetăţean al Republicii Moldova, născută la 01.10.1950, IDNP 2006016020724, decedată la 30.09.2022, cu locul deschiderii succesiunii în s. Hîrjauca, r-nul Călăraşi, Republica Moldova
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 13.05.2023.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.