Informație
privind deschiderea procedurii succesorale
NOTARUL Negru Oxana, cu sediul biroului la adresa: or. Călărași, str. Pantelimon Halippa, 20, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. COMANICI VASILE, cetățean al Republicii Moldova, născut la data de 31.08.1946, numărul de identificare 0982512160123, decedat la data de 30.06.2020, ultimul domiciliu pe adresa: Republica Moldova, Călărași, str. Gheorghe Asachi, nr.75.
Eliberarea certificatului de moștenitor are loc după ce notarul constată cu certitudine faptele necesare pentru justificarea cererii privind eliberarea certificatului de moștenitor. În prealabil eliberarea acestuia este planificată după expirarea termenului de 3 luni din data publicării avizului.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.