Romanenko Lora

Informaţie

privind  deschiderea  procedurii  succesorale

Notarul GOLUBCIUC-SPEIANU ALA, cu sediul biroului la adresa  mun. Chişinău, Calea Orheiului, nr. 65, ap. 9, Republica Moldova, anunţă despre  deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. ROMANENKO LORA,   c/p  2003002091038,  decedată  la   20.11.2022.

Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil pentru data  15.08.2023.

În conformitate cu prevederile art. 2 390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul  chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care  desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră  că  moştenitorul  a  acceptat  implicit  moştenirea.

Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile  defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de  persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ,  pe  lângă  obligaţiile  defunctului,  şi  obligaţiile  ce  rezultă  din  calitatea  de  moştenitor.

Share on print