Informaţie
privind deschiderea procedurii succesorale
NOTARUL BÎSTRIŢCAIA TATIANA, cu sediul biroului la adresa: Republica Moldova, mun. Chişinău, str. Miron Costin 12, ap. 1, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. JIREGHEA PETRU, survenit la data de 18.05.2023 (optsprezece mai anul două mii douăzeci și trei), data naşterii 15.05.1941, numărul de identificare 2001003540207, cu ultimul domiciliu şi reşedinţa obişnuită a defunctului pe adresa: Republica Moldova, mun. Chişinău, str. Ion Creangă nr. 78, ap. 57.
Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil după data de 19.10.2023.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.
Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.