Mazîlu Nicolai

Informație

privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL Corina MANOLE cu sediul biroului la adresa: or. Cahul, pr. Republicii 20/1 anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Mazîlu Nicolai  născut la data de 20 ianuarie anul 1951, IDNP 2003015059722, decedat la data de 25.05.2023.

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil după expirarea termenului de 3 (TREI) luni de la publicarea anunţului corespunzător în Monitorul Oficial.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Share on print