Informație
privind deschiderea procedurii succesorale
Notarul LUCHIAN ANATOLIE, cu sediul biroului la adresa: or.Ştefan Vodă str. 31 August, nr.11, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. ȘEVCENCO SVETLANA, născută la 26.07.1965, IDNP 2002034045189, care a decedat la 17 decembrie 2022.
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 07.11.2023.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctei, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctei sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctei, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.