Ciur Efim

Informație

privind deschiderea procedurii succesorale

Notarul Capaţînă Lilia, cu sediul biroului la adresa: or.Anenii Noi str.Chișinăului nr.10, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet.Ciur Efim, născut la 31.03.1943, numărul de identificare 0961712554266, decedat la 08.02.2023.

În conformitate cu prevederile art.2390 alim.(2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Share on print