Procedurile succesorale deschise

Открытые наследственные дела

publicarea este bazată pe art.71 din Legea nr.246 din 15.11.2018

публикация информации основана на положениях ст.71 закона №246 от 15.11.2018

începând cu 2020

Ivcenco Tamara

Informaţie

privind deschiderea procedurii succesorale

Notarul, Gîrtopan Valentina, cu sediul biroului la adresa: or. Ocniţa, str. 50 Ani ai Biruinţei, 65/6, R. Moldova, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului Ivcenco Tamara, născută la 20.11.1946, numărul de identificare 2002026023256, decedată la 10.01.2023.  

Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil pentru data de 01.11.2023.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.

Astfel, către moştenitori vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţia masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.

MOŢAC GRIGORI

Informație privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL Miron Corneliu, cu sediul biroului la adresa: R. Moldova, or. Sîngerei, str. Testemițeanu, nr. 3/6, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului defunctului – MOȚAC  GRIGORI, născut la 06 noiembrie 1958, numărul de identificare / IDNP – 0981807221974, decedat la 30 decembrie 2022. Nu există testament.

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 15.11.2023, cu condiția constatării cu certitudine a faptelor necesare pentru justificarea cererii privind eliberarea certificatului.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 (trei) luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Bodrug Minodora

Informație

privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL Boldurescu Valentina, cu sediul biroului la adresa:or. Călărași, str. Mihai Eminescu, nr.21/37, R.M. anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Bodrug Minodora, decedată la 20.09.2021, număr de identificare 2002016043235, născută la data de 20.10.1955,

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 01.01.2024

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Vasilian Valeriu

Informație

privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL Boldurescu Valentina, cu sediul biroului la adresa:or. Călărași, str. Mihai Eminescu, nr.21/37, R.M. anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Vasilian Valeriu, decedat la 27.05.2023, număr de identificare 2004016063770, născut la data de 23.01.1971

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 01.01.2024

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Potrîmba Ivan

Informație

privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL Boldurescu Valentina, cu sediul biroului la adresa:or. Călărași, str. Mihai Eminescu, nr.21/37, R.M. anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Potrîmba Ivan, decedat la 08.07.2023, număr de identificare 2007016024338, născut la data de 11.02.1955

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 01.01.2024

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Lungu Ștefan

Informație

privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL Boldurescu Valentina, cu sediul biroului la adresa:or. Călărași, str. Mihai Eminescu, nr.21/37, R.M. anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Lungu Ștefan, decedat la 19.06.2023, număr de identificare 2001016257820, născut la data de 02.08.1944

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 01.01.2024

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Săculţan Vasilii

Informație

privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL Boldurescu Valentina, cu sediul biroului la adresa:or. Călărași, str. Mihai Eminescu, nr.21/37, R.M. anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Săculţan Vasilii, decedat la 22.01.2023, număr de identificare 2004016004276, născut la data de 06.01.1960

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 01.01.2024

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Iagun Evghenia

Informație

privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL Boldurescu Valentina, cu sediul biroului la adresa:or. Călărași, str. Mihai Eminescu, nr.21/37, R.M. anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Iagun Evghenia, decedată la 01.04.2020, număr de identificare 0991008164475, născută la data de 22.10.1949.

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 01.01.2024

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor

Rața Vasile

Informație

privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL Boldurescu Valentina, cu sediul biroului la adresa:or. Călărași, str. Mihai Eminescu, nr.21/37, R.M. anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Rața Vasile, decedat la 13.05.2023, număr de identificare 0981802161442, născut la data de 30.08.1952.