Procedurile succesorale deschise

Открытые наследственные дела

publicarea este bazată pe art.71 din Legea nr.246 din 15.11.2018

публикация информации основана на положениях ст.71 закона №246 от 15.11.2018

începând cu 2020

BORŞ VLADIMIR

Informaţie

privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL LEONID TATIAN, cu sediul biroului la adresa: or. Făleşti, str. Mihai Eminescu, nr. 9, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. BORŞ VLADIMIR, născut la 05.05.1942, IDNP 2004037026112, decedat la 04.06.2023.

Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil pentru data 04.11.2023.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.

Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.

PRODAN ANDREI

Informaţie

privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL LEONID TATIAN, cu sediul biroului la adresa: or. Făleşti, str. Mihai Eminescu, nr. 9, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. PRODAN ANDREI, născut la 18.12.1944, IDNP 2006037002828, decedat la 17.03.2023.

Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil pentru data 14.11.2023.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.

Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.

BURSUC MAXIM

Informaţie 

privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL GRATII BORIS, cu sediul biroului la adresa: Republica Moldova, mun. Chişinău, str. Mircea cel Bătrân nr. 5/3, cod poştal: MD-2044, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. BURSUC MAXIM, decedat la 06.05.2010, c/p 2005048107296.

Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată peste 3 (trei) luni din momentul publicării prezentului anunţ.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.

Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.

Cucereanu Margareta

Informație

privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL Moraru Natalia, cu sediul biroului la adresa: mun. Chișinău, str. București 90, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului d-a  Cucereanu Margareta, decedată la data de 12 iunie 2022, sexul feminin, născută la data de 21 august 1937, starea civilă – divorțată, cetăţeană a Republicii Moldova, numărul de identificare 2001002624427.

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data  13 octombrie  2023.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

BUDAC GRIGORE

Informaţie

privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL LEONID TATIAN, cu sediul biroului la adresa: or. Făleşti, str. Mihai Eminescu, nr. 9, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. BUDAC GRIGORE, născut la 05.03.1965, IDNP 2002037049188, decedat la 12.03.2022.

Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil pentru data 14.11.2023.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.

Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.

CIOBANU NICOLAE

Informaţie 

privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL GRATII BORIS, cu sediul biroului la adresa: Republica Moldova, mun. Chişinău, str. Mircea cel Bătrân nr. 5/3, cod poştal: MD-2044, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. CIOBANU NICOLAEnăscut 12 noiembrie 1952 , numărul de identificare 0971607553515 , decedat la data de 20 mai 2023.

Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată peste 3 (trei) luni din momentul publicării prezentului anunţ.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.

Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.

CRUC EMILIA

Informație 

privind deschiderea procedurii succesorale

Notarul GHEDREUŢAN DINA, cu sediul biroului la adresa: or. Drochia, str. 31 August 16/1, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. CRUC EMILIA, născută la 05.04.1934, IDNP 2001012254131, decedată la data de 22.02.2023. ———————-

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 15.09.2023.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

CHICU DMITRII

Informație

 privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL Negru Oxana, cu sediul biroului la adresa: or. Călărași, str. Pantelimon Halippa, 20, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. CHICU DMITRII, cetățean al Republicii Moldova, născut la data de 24.07.1936, numărul de identificare 2001016288303, decedat la data de 09.02.2023, cu ultimul domiciliu pe adresa: Republica Moldova, Călărași, loc. Buda.

Eliberarea certificatului de moștenitor are loc după ce notarul constată cu certitudine faptele necesare pentru justificarea cererii privind eliberarea certificatului de moștenitor. În prealabil eliberarea acestuia este planificată după expirarea termenului de 3 luni din data publicării avizului.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Storceac Liubovi

Informație

privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL Radu Iulian, cu sediul biroului la adresa: or.Soroca, str.Alexandru cel Bun 50/4, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet.  Storceac Liubovi, decedat la  24.07.2021, născut la 23.03.1931,  IDNP- 2001075446975

Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil pentru data 15.11.2023.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.

Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.