Se caută un membru și un membru supleant din rândul societății civile în Colegiul disciplinar al notarilor

SURSA

Ministerul Justiției a anunțat concurs de selectare a membrului și a supleantului acestuia în Colegiul disciplinar al notarilor din partea societățiii civile, în legătură cu încetarea mandatului unui membru.

Candidații la aceste funcții trebuie să corespundă mai multor criterii, și anume:

  • reputație ireproșabilă;
  • studii superioare în domeniul dreptului;
  • vechime în activitatea juridică de cel puțin 5 ani;
  • lipsa măsurii de ocrotire judiciară;
  • lipsa antecedentelor penale, inclusiv stinse;
  • nu a fost privată de drept de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități, ca pedeapsă principală sau complimentară, printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
  • cunoaște limba de stat.

Persoanele interesate de acest concurs urmează să depună personal dosarul de concurs, care va conține:

  • cererea pentru participare la concurs (cu indicarea datelor de contact);
  • curriculum vitae (CV);
  • copia buletinului de identitate;
  • copia diplomei de studii superioare de licență în drept sau un act de studii echivalent;
  • copia actului ce confirmă vechimea în muncă;
  • declarația pe propria răspundere că nu are antecedente penale, inclusiv stinse;
  • scrisoare de motivație;
  • scrisoare de recomandare a organizației din care face parte ori cu care colaborează;
    declarația pe proprie răspundere privind corespunderea copiilor de pe documentele prezentate cu originalele;
  • acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

Termenul limită de depunere a documentelor pentru participare la concurs este 2 septembrie.

SURSA

Share on print