Vilnius 2017

La data de 02.12.2017 a avut loc Conferința Internațională, dedicată aniversării a 25 de ani a reformei notariatului din Lituania, care a avut loc la Vilnius, cu participarea reprezentanților comunităților notariale din peste 20 de țări. La conferință au participat și reprezentanții Camerei Notariale din Republica Moldova – dna Aurelia Lazu, dna Voirica Nagacevschi, dna Ludmila Slonovschi și dna Valentina Roman.

Conferința a fost deschisă și prezidată de către Președintele Camerei Notariale a Lituaniei – Marius Strackaitis, care a relevat cele mai importante momente de formare și dezvoltare a notariatului Lituaniei, dar și a numit perspectivele de dezvoltare, precum și s-a oprit la lacunele existente în legislație și perspectivele dezvoltării sistemului e-notary.

Cuvînt de salutare din partea Uniunii Internaționale a notarilor a adresat vice-președintele (Europa), notarul Sigrun Erber-Faller, care a subliniat rolul notariatului Lituaniei în dezvoltarea sistemului e-notary.

Despre rolul Consiliului Notariatului Uniunii Europene în conlucrare cu Comisia Europeană și despre activitatea Consiliului a vorbit Președintele Consiliului Jose Manuel Garcia Collantes.

Dl Richard Bock, vice-președintele Camerei Federale a notarilor din Germania, în raportul său a vorbit despre rolul notariatului în asigurarea transparenței activiții agenților economici in registrele de stat securizate .

Pe durata lucrărilor Conferinței au fost prezentate rapoarte atât a reprezentanților comunității notariale din Lituania, cît și a organelor administrării de stat a Lituaniei, inclusiv a reprezentanților Ministerului Finanțelor și Serviciului Anticorupție și Spălarea Banilor.

La conferință s-au expus și reprezentanții științelor juridice cu aspecte teoretico – juridice a activității notarului în calitate de garant a funcționării raporturilor juridice civile.

Membrii delegației Camerei Notariale au avut întrevederi cu reprezentanții delegațiilor Camerelor Notariale din Belorusia, Polonia, Estonia, Georgia, Ucraina, cu reprezentantul Uniunii Internaționale a Notarilor, vice-președintele notarul Sigrun Erber-Faller, cu Președintele Camerei Notariale a Lituaniei – Marius Strackaitis, cu Președintele Consiliului Notariatului Uniunii Europene Jose Manuel Garcia Collantes, cu Michel Merlotti –președintele Institutul de cercetări științifice avansate în domeniul Notariatului din Elveția , cu Dr. Franz Leopold-președintele Comisiei pentru colaborarea internațională a notarilor pe lîngă ”Uniunea Internațională a Notarilor”, unde s-a discutat situația actuală a notariatului din Moldova prin prisma Legii nr.69 ”Cu privire la organizarea activității notarilor” și sunt dispuși să ne ofere tot suportul necesar pentru buna organizare și funcționare a Instituției Notariatului din Republica Moldova.



СОБРАНИЕ НОТАРИАЛЬНОЙ ПАЛАТЫ ЛИТВЫ И МЕЖДУНАРОДНАЯ КОНФЕРЕНЦИЯ «РЕФОРМЕ НОТАРИАТА ЛИТВЫ – 25 ЛЕТ»

2 декабря 2017 г., суббота

Зал ренессанса Дворца правителей Великого княжества Литовского

Кафедральная площадь, 4, Вильнюс (http://www.valdovurumai.lt/)

ПРОГРАММА

9.00-10.00 Регистрация участников

10.00-10.20 Реформе нотариата Литвы – 25 лет

Марюс Страчкайтис, президент Нотариальной палаты Литвы

Приветственные выступления:

10.20-10.35 Представитель Комитета по вопросам права и правопорядка Сейма

Литовской Республики

10.35-10.50 Представитель Министерства юстиции Литовской Республики

10.50-11.20 Хосе де Льяно, президент Международного союза нотариата

11.20-11.40 Хосе Мануэль Гарсия Кольянтес, президент Совета нотариатов Европейского Союза

11.40-12.10 Юстизрат Рихард Бок, вице-президент Федеральной нотариальной палаты Германии, президент Нотариальной палаты Кобленца

12.10-12.30 Конкурентное право и нотариусы

Проф. Виленас Вадапалас, адвокат, профессор Вильнюсского университета, бывший судья Общего европейского суда

12.30-13.00 Кофе

13.00-13.20 Теоретические и правовые аспекты деятельности нотариата как гаранта функционирования гражданско-правовых отношений

Проф. Витаутас Някрошюс, академик, профессор и бывший декан Юридического

факультета Вильнюсского университета

13.20-13.40 Как нотариус может помочь государству в сборе налогов

Вилма Вильджюнайте, советник Министерства финансов Литовской Республики

13.40-14.00 Задачи нотариата Литвы в борьбе с отмыванием денег

Сигитас Шилейкис, начальник отдела по предотвращению отмывания денег Управления анализа и превенции Службы расследования финансовых преступлений

14.00-14.20 Перспективы права Европейского союза, приоритеты деятельности Совета нотариатов Европейского союза (CNUE) в 2018 году

Др. Мариус Колер, президент Совета нотариатов Европейского союза 2018 года

14.20-14.30 Доклад. Представитель банков Литвы

14.30-14.55 Приветственные выступления представителей нотариатов зарубежных стран

14.55-15.00 Вопросы и дискуссии. Завершение конференции

Языки конференции: английский, литовский и русский.

16.00 Фуршет в Литовском национальном театре оперы и балета, просп. Гядимино,4, Вильнюс (http://www.teatras.lt/).

18.00 Концерт Номеды Казлаус в сопровождении оркестра в Национальном драматическом театре

20.00-22.00 Ужин для иностранных гостей

Share on print