TROFAILA PETRU

Notarul Școlnic Viorica, cu sediul  biroului pe adresa: or. Telenești, str. Plămădeală f/n, anunță despre deschiderea  procedurii succesorale în urma decedsului cet. TROFAILA PETRU, născut la  30 iunie anul 1966, IDNP  2003035046445,  decedat la data de  15 noiembrie anul  2019.

Eliberarea certificatului de moștenitor  este planificată în prealabil pentru data de 14 mai anul 2023.

În conformitate  cu prevederile art. 2390 ali,(2) Cod Civil, în cazul  în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și  temeiul chemării sale  la moștenire, fiind informat  de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau  pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația  autentică de renunțare  la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale  și obligațiunile defunctului, cu  excepția celor care, prin natura lor,  sunt legate în moș inseparabil de  persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la  alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde  pentru obligațiile  masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

 

 

Plata pentru publicație a fost achitată la data de  07.03.2023,  ordinul de plată nr..511846224

Share on print